Cercul Fotopoetilor Disparuti
Cristi Bassa a avut initiativa de a aduna o parte din absolventii Scolii de Poetica Fotografica pe un blog pe care l-a denumit simbolic “Cercul Fotopoetilor Disparuti“.
Il salut si ii urez succes.
Unul din primele posturi – “Despre campuri si dialoguri intrerupte” – imi apartine si este un rezumat al framantarilor mele intime legate de fotografierea cliseelor.
“Se dau trei vaci la limita vizibilitatii, islazul verde comunal si doua porti de fotbal plus un fotograf dornic.
Se foloseste ceata existenta impreuna cu resturile organice si anorganice aduse de vant pe pajiste, cu rol de vibrare a suprafetei dominante.
Se transforma in alb-negru.
In incercarea de a evita cliseul cad direct in el.
Trebuie sa imi fac cliseele mele, sa trec prin toate fazele ca sa ma pot uita apoi in urma.
Savurez lent momentul ca pe o bomboana fondanta intr-o zi lenesa de duminica. Fara regrete. Cu un vag sentiment de automultumire. Mi-a reusit. Marele avantaj al cliseelor este acela ca, in general, ele ies fara prea mare efort si aduc satisfactie imediata.
In restul timpului sunt chinuit de tot felul de indoieli care invariabil ma macina.
Campul cu vacile lui intreup acest dialog surd cu mine insumi.
Reusita cliseului este aducatoare de liniste.”
